Povestea ghiocelului furat din pădure

Maaaaaamă!  Unde, pana mea, sunt aici  ? ...
Nu-mi aduc aminte decât cum, una cu ochii bulbucaţi ca de broască, s-a aplecat asupra mea, holbându-şi pupilele până la explozie:

-  Uaaauuuu, ce ghiocel mare şi frumos!!!
După care, şi-a înfipt ghearele în mine ,  încercând să mă smulgă.Văzând că nu reşeşte  aşa, s-a apucat să râcâie în jurul meu cu un băţ. După  ce-a zgândărit pământul, degeaba, vreo 10 minute, o aud strigând:
-  Băăăăi, aduceţi-mi şi mie cuţitul ăla mare c-am dat peste un ghiocel fiţos.

Auzi, cică-s fiţos!  Toanta! A venit la furat de ghiocei cu mâna în ........ buzunar.  După ce a sucit şi răsucit ditamai cuţitul  în jurul meu,  mă prinde şi...... szvâlc, mă smulge cu bulb cu tot, exclamând satisfăcută:
-  Nu mi-aş fi închipuit niciodată că ghioceii au bulbii atât de adânc înfipţi în pământ!

  De unde să ştie, deşteapta, că în pădure, după ani şi ani, straturile de frunze căzute din copaci  se descompun, formând acel pământ de pădure  care, cu timpul, se tot adună, făcând să crească distanţa  de la bulbul meu până la lumină.Cel puţin, anul ăsta,  drumul către lumină mi s-a părut mai lung ca niciodată.

Şi cât m-am luptat cu frunzele astea ofilite să ajung la suprafaţă ! Pentru prima dată,mi- am dorit să fi avut şi eu acolo...... un ţep-doi . Mi-am băgat, însă, la înaintare,  frunzuliţele alea mici de la gât, şi uite-aşa, le-am străpuns şi am ajuns la lumină.
Ca de fiecare dată când scot capul la suprafaţă, mă uit în jurul meu să văd dacă am cu cine mă juca. Văd câţiva fraţi de-ai mei, câteva brânduşe, viorele şi ... nişte frunze de leurdă.

Mă apucă puţin tristeţea când  constat că, an de an, tot mai puţine bulboase de primăvară apar în pădure.
Nu ştiu care să fie cauza :
1.  părinţii noştri nu mai au puterea să se reproducă 
2.  câinii  fără stăpâni care, din ce ăn ce mai mulţi, se adună în haită făcându-şi nevoile peste noi 
3.  gunoaiele astea pe care le aruncă în pădure OAMENII .... fiinţele cele mai inteligente create de D-zeu 

Tot căutând răspuns  la nedumerirea mea, m-a cuprins  aşa......o moleşeală,  pierzându-mi cunoştinţa în punga în care m+a înghessuit inteligenta aia, alături de alţi ghiocei şi viorele. 

Dar, uite, că mi-am revenit!
Sunt într-o grădină simpatică, la rădăcina unui vişin.  Mai văd pe lângă mine  alţi ghiocei, viorele, brânduşe,  lalele, zambile....Aaaa, uite, şi nişte narcise galbene, bătute!

Îmi pare bine că aici nu sunt aşa mulţi copaci şi pot să mă scald cât vreau în lumină.
Văd, însă, nişte tufe de  forsiţia, liliac,  viburnum, berberis, spiraea, cireş decorativ, mahonia ....... maaamă, şi câte mai sunt!!! Şi, parcă soarele-i mai cald aici! Mă face să râd,  gâdilându-mă cu razele lui!

Apăi, fată dragă,  chiar îţi mulţumesc că m-ai adus în grădina ta!
Am să-ţi încânt privirea cu clopoţeii mei mai albi ca neaua,  şi-am să te inconjur cu parfumul lor  suav!
Apoi, voi merge la culcare şi ne mai vedem la primăvara viitoare.
Pa!

 

Penelopa